Page 1 of 1

[Stiri] OMS: Până în prezent nu au fost raportate decese

Posted: Sun Dec 05, 2021 12:40 am
by LaUR SNG
OMS: Până în prezent nu au fost raportate decese asociate tulpinii Omicron, dar noua variantă are potențialul de a produce mai mult de jumătate din cazurile de Covid din Europa în următoarele luni.

Pe fondul îngrijorărilor legate de redresarea economică globală, Organizația Mondială a Sănătății a reiterat faptul că încă nu s-au înregistrat decese provocate de Omicron, dar a avertizat că evaluarea eficacității vaccinurilor împotriva noii tulpini și a severității bolii va dura câteva săptămâni.

Vineri, șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva declarase că Omicron ar putea încetini redresarea economică, la fel cum s-a întâmplat și în cazul tulpinii Delta. Varianta Omicron a fost detectată în cel puțin 38 de țări, iar Statele Unite și Australia au confirmat transmiterea variantei la nivel local.

Șeful Crucii Roșii, Francesco Rocca, a susținut că apariția Omicron este “dovada supremă” a pericolului ratelor inegale de vaccinare de la nivel global. Acesta a evidențiat avertismentele transmise anterior de comunitatea științifică în legătură cu riscul apariției unor variante în statele în care există o rată foarte scăzută de vaccinare.

Sursă alternativă: The Guardian.